Pulverizează
Un singur pssst! și ne-ai dat startul. Căutăm reziduurile organice, grăsimea, depunerile și murdăria invizibilă.
Dacă suprafața este foarte murdară, oferă-ne 2-3 minute să ne organizăm. Avem puțină treabă de făcut.
Trebuie să fim sincere: suntem mici. Extrem de mici. Dar, chiar dacă nu ne vezi, ne simți în acțiune – de fiecare dată când pulverizezi un pssst! din soluția noastră, ne activăm și începem să curățăm, să protejăm și să echilibrăm. Suntem acolo, luptând în culise pentru casa ta.
Acum, dacă totuși alegi să ne privești microscopic, să știi că și noi avem zile bune și zile… mai puțin bune. Pe scurt, avem momentele noastre de bad hair day și de no make-up.
Dar ghici ce? Tot ce ți-ar putea părea inestetic la noi este, de fapt, extrem de benefic pentru tine.
Bacterii bune care produc enzime naturale ce descompun murdăria și grăsimea.
Acizi organici care elimină bacteriile dăunătoare.
Puterea de a crea un mediu microbiologic echilibrat, în care microbii răi nu se simt deloc confortabil.
Ne facem treaba în liniște, dar suntem extrem de gălăgioase când dăm de mizerie. Nu „ascundem” murdăria sub sol, ci acționăm asupra ei până la 7 zile. Continuăm să lucrăm chiar și după ce tu ai terminat curățenia. Protejăm fără să deranjăm echilibrul naturii.
Tot ce avem nevoie este un simplu pssst! și... suntem la lucru.
Un singur pssst! și ne-ai dat startul. Căutăm reziduurile organice, grăsimea, depunerile și murdăria invizibilă.
Dacă suprafața este foarte murdară, oferă-ne 2-3 minute să ne organizăm. Avem puțină treabă de făcut.
Ia o lavetă din microfibră și șterge suprafața. Nu este nevoie să clătești.
Conținem bacterii benefice care produc enzime naturale și care descompun murdăria în particule din ce în ce mai mici, până când aceasta poate fi îndepărtată cu ușurință.
Excepția? Dacă suprafața intră în contact direct cu alimentele, clătește la final cu apă potabilă.
Curățenia nu se termină când pui pulverizatorul la loc. Atunci începe partea noastră preferată.
După ce ai plecat, noi rămânem. Continuăm să producem enzime naturale, să consumăm reziduurile organice și să contribuim la un microbiom echilibrat al suprafeței.
Suntem foarte bune la ceea ce facem, dar, la fel ca orice super-erou, știm și când este momentul să chemăm întăriri.
În perioade cu epidemii virale sau atunci când protocolul impune dezinfecția, recomandăm să folosești mai întâi un dezinfectant conform instrucțiunilor.
Astfel, suprafața este pregătită, iar noi putem începe să reconstruim un microbiom echilibrat și să continuăm curățenia în mod natural.
Pentru noi, chimia înseamnă echilibrul perfect dintre natură și știință, nu substanțe dure și mirosuri care să te deregleze.
Produsele noastre folosesc biotehnologia avansată ca să colaboreze cu natura, nu să o agreseze.
BIOSELLE face treaba inteligent și subtil, fără să lase în urmă urme toxice sau reziduuri. Fiecare ingredient este gândit să funcționeze armonios cu tine, casa ta și planeta.
De mai bine de un milion de ani, străbunii noștri ne-au înzestrat cu toate resursele necesare pentru curățenie și îngrijire.
Suntem dovada că tot ce avem nevoie a fost întotdeauna aici – doar că noi am studiat îndelung cum să ne folosim inteligent.
Luăm această moștenire și o transformăm în produse care respectă și amplifică puterea naturii.
Nu ai niciun produs în coș.